EL ESTE MAI ÎNAINTE DE TOATE LUCRURILE ȘI TOATE SE ȚIN PRIN EL.
COLOSENI 1:17
Toți ucenicii aveau defecte grave când i-a chemat Isus în slujba Sa. Chiar și Ioan, care a avut o legătură mai strânsă cu Cel Blând și Umil, nu era din fire blând și binevoitor. El și fratele lui erau numiți „fiii tunetului”. Când au venit la Isus, orice manifestare de dispreț față de El le stârnea indignarea și spiritul de ceartă. Iritabilitate, dorință de răzbunare și atitudine critică, toate se găseau la ucenicul iubit. El era mândru, și ambiția lui era să fie primul în Împărăția lui Dumnezeu. Dar zi după zi, în contrast cu atitudinea lui vehementă, a admirat blândețea și îndelunga răbdare a lui Isus și I-a ascultat învățăturile despre umilință și răbdare. Şi-a deschis inima față de influența divină și a devenit nu numai un ascultător, ci și un împlinitor al cuvintelor Mântuitorului. Sinele i-a fost ascuns în Hristos. A învățat să poarte jugul lui Hristos și să ducă povara Lui.
Isus i-a mustrat pe ucenici și i-a avertizat, dar Ioan și frații lui nu L-au părăsit; ei L-au ales pe Isus în ciuda acestor mustrări. Mântuitorul nu S-a îndepărtat de ei pentru că erau plini de slăbiciuni și greșeli. Ei I-au împărtășit până la final încercările și au învățat lecțiile din viața Lui. Privind la Hristos, caracterul lor a fost transformat.
Apostolii se deosebeau mult în ce privește obiceiurile și temperamentul. Între ei se aflau vameșul Levi-Matei și Simon, zelotul aprins, dușmanul neîmpăcat al autorității Romei; generosul și impulsivul Petru și răutăciosul Iuda; Toma cel sincer, totuși timid și fricos; Filip, cel greoi la inimă și înclinat spre îndoială, și ambițioșii fii ai lui Zebedei, atât de direcți cu frații lor. Aceștia au fost aduși împreună, fiecare cu greșelile lui, toți cu tendințe spre rău moștenite sau cultivate; dar în și prin Hristos, ei trebuiau să rămână în familia lui Dumnezeu, învățând să rămână una în credință, în învățătură, în atitudine. Ei urmau să aibă încercările lor, supărările lor și deosebirile lor de părere, dar, când Hristos le locuia în inimă, nu puteau fi neînțelegeri între ei. Iubirea Lui avea să-i facă să se iubească unul pe altul, lecțiile Învățătorului urmau să-i facă să-și armonizeze trăsăturile, ducându-i spre unitate până când aveau să fie un singur gând și o singură judecată. Hristos este Marele Centru, iar ei urmau să se apropie unul de altul pe măsură ce se apropiau de centru. (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, pp. 295, 296)
Ce s-a schimbat la mine de când am început să umblu cu Isus? Poate familia mea observa vreo diferență?
