[Dumnezeu] ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!
2 Corinteni 1:4
Ascultă ediția audio aici.
Cei care îndură cele mai mari necazuri sunt frecvent aceia care aduc cea mai mare mângâiere altora, răspândind strălucirea soarelui pe oriunde merg. Unii ca aceștia sunt cizelați și îmbunați de durerile lor, ei nu și-au pierdut încrederea în Dumnezeu când tulburarea i-a asaltat, ci s-au prins mai puternic de iubirea Lui protectoare. Unii ca aceștia trăiesc dovada vie a grijii tandre a lui Dumnezeu, care face întunericul la fel de bun ca lumina și ne cizelează spre binele nostru. Hristos este lumina lumii; la El nu este întuneric. Prețioasă lumină! Să trăim în această lumină! Spunem adio tristeții și nemulțumirii. Bucurați-vă totdeauna în Domnul!
Înseamnă egoism să dedicăm timp prețios deplângerii speranțelor spulberate și să ne lăsăm pradă tristeții inutile care învăluie cercul familiei. Ar trebui să fim bucuroși chiar și numai pentru cei care se bazează mai mult sau mai puțin pe noi să fie fericiți. (…) Este datoria noastră să facem tot ce putem mai bine pentru a cultiva obiceiul de a privi partea luminoasă a lucrurilor. Să lăsăm norul de umbre să treacă pe deasupra noastră în timp ce așteptăm cu răbdare să se însenineze cerul din nou și să se arate binecuvântatul soare! (…) Să uităm de noi înșine pe cât este posibil, să cultivăm bucuria, să căutăm să luminăm viața celorlalți, și vom avea mai puțină dorință de a ne plânge altora despre ale noastre! Cei încercați pot avea curaj, cei descurajați pot avea speranță, pentru că au în Isus un Prieten compătimitor. Toate tulburările și durerile noastre pot fi turnate în urechea Sa plină de empatie. Când ne adunăm, să nu vorbim despre întuneric și necredință, ci să revedem capitolele luminoase din experiența vieții noastre. Să vorbim despre dragostea lui Dumnezeu care ne-a fost arătată, pe care o vedem în natură, în întinderea cerului și în toate alcătuirile înțelepte ale Providenței! Să privim razele soarelui care ne-au luminat cărarea și să zăbovim asupra amintirii lor cu o inimă recunoscătoare. Să rămânem în iubirea fără egal a lui Hristos, pentru că El reprezintă o temă constantă de bucurie. La El nu este întuneric. El este lumina vieții, Căpetenie peste zece mii și Cel a cărui ființă este plină de farmec.
