COPILAȘILOR, SĂ NU IUBIM CU VORBA, NICI CU LIMBA, CI CU FAPTA ȘI CU ADEVĂRUL.
1 IOAN 3:18
„Isus iubește pe fiecare…” Cu aceste cuvinte începem câte o dimineață la grădiniță. Glasurile copiilor se aud vesele și zglobii în clasă. Când să ne continuăm întâlnirea de dimineață, vine un băiețel să-mi spună că îl doare burtica. Îl țin lângă mine, îl întreb dacă vrea să bea apă, îi măsor temperatura și așteptăm… Între timp, continui să-mi țin programul zilei.
„Alina, tot mă doare burtica!” O sun pe mami, iar ea îmi răspunde că vine cât poate de repede. Îl țin de mânuță și îmi reiau activitățile cu ceilalți copii. După alte câteva minute, micuțul meu varsă în mijlocul clasei. Chem repede o colegă să mă ajute, îi acord băiețelului tot sprijinul de care are nevoie pentru a-și reveni, îl țin în brațe pentru a-l liniști… O altă fetiță îmi spune că îi curge nasul și are nevoie de un șervețel. Un al copil vrea urgent la baie. Între timp, vine mama pentru a-și lua acasă băiețelul slăbit de grețuri și de vărsături… În tot acest timp, sunt atentă să nu se instaureze panica în grupă…
Am senzația că nu am făcut nimic în ziua respectivă, că nu mi-am terminat lecția, că nu am reușit să le transmit copilașilor ce mi-am propus pentru acele ore. La plecare, micuțul meu îmi spune din brațele mamei: „Te iubesc, Alina!”
Atunci am înțeles că am transmis, de fapt, cea mai importantă învățătură: iubirea. Sunt momente în viață când copiii primesc cele mai importante lecții de viață fără prea multe cuvinte, doar prin gesturi și prin fapte.
O autoare creștină foarte dragă mie scrie următoarele cuvinte: „Iubirea, temelia creației și a răscumpărării, este baza adevăratei educații” (Ellen G. White, Educație, p. 17).
Te invit să folosești cuvintele pentru a-ți exprima dragostea față de cineva, inclusiv față de copilași, cu precădere după ce ai exprimat-o mai întâi prin fapte.
