CA PLOAIA SĂ CURGĂ ÎNVĂȚĂTURILE MELE, CA ROUĂ SĂ CADĂ CUVÂNTUL MEU, CA PLOAIA REPEDE PE VERDEAȚĂ, CA PICĂTURILE DE PLOAIE PE IARBĂ.
DEUTERONOMUL 32:2
Noi trebuie să fim martori pentru Hristos; și vom fi atunci când vom crește zilnic până la statura deplină de bărbați și femei în Isus Hristos. Este privilegiul nostru să creștem zilnic, mai mult și tot mai mult, în asemănare cu El. Atunci vom dobândi puterea de a ne exprima dragostea față de El într-o vorbire mai elevată, mai curată; atunci ideile noastre vor fi mai larg cuprinzătoare și mai profunde, iar judecata noastră va deveni mai sănătoasă și mai vrednică de încredere, în timp ce mărturia noastră va avea în ea mai multă viață și mai multă siguranță. Noi nu trebuie să cultivăm limbajul pământesc și să fim atât de familiarizați cu limbajul oamenilor, încât limbajul Canaanului să fie pentru noi nou și străin. Noi trebuie să învățăm în școala lui Hristos. Cu toate acestea, realitatea este că mulți sunt satisfăcuți cu o experiență foarte limitată în lucrurile spirituale, deoarece demonstrează, în rugăciunile și în mărturia lor, o slabă cunoaștere a lucrurilor spirituale. Se dă pe față o judecată mai puțin sănătoasă în aspectele care privesc interesele noastre veșnice decât în problemele noastre pământești, trecătoare.
Creștinii trebuie să fie elevi credincioși în școala lui Hristos, învățând mereu mai mult despre cer, mai mult din cuvintele și din voia lui Dumnezeu, mai mult despre adevăr și despre cum să folosească apoi cu credincioșie cunoștința pe care au dobândit-o (Youth’s Instructor, 28 iunie1894).
Principala cerință în ce privește limbajul este ca el să fie curat, amabil și sincer – exprimarea exterioară a unor virtuți lăuntrice. Cea mai bună școală pentru un asemenea limbaj, pentru învățarea lui, este căminul.
Cuvintele pline de amabilitate sunt pentru suflet ca roua și ca o ploaie liniștită. Scriptura ne spune despre Domnul Hristos că harul era turnat pe buzele Lui, astfel încât El știa „să învioreze cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4). Și Domnul ne cere ca și vorbirea noastră „să fie totdeauna cu har, dreasă cu sare”, „ca să dea har celor ce… aud” (Coloseni 4:6; Efeseni 4:29). (Căminul adventist, p. 435). Când inima este curată, din ea vor izvorî comori de înțelepciune (Ibidem, p. 438).
