NU TREBUIE SĂ TE TEMI NICI DE GROAZA DIN TIMPUL NOPȚII, NICI DE SĂGEATA CARE ZBOARĂ ZIUA.
PSALMII 91:5
Într-o seară, mă jucam cu o ață agățată de perete și brusc mă trezesc că vin asupra mea puhoi de insulte: vrăjitoare, puturoasă. Disciplina cea mai de temut de abia acum începea. Sub influența alcoolului, plină de furie, luă cleștele și îmi aplică niște lovituri sănătoase pe picioare de mi-au rămas vinete și umflate. Fratele meu s-a ghemuit de frică sub plapumă, iar eu am scăpat afară. Bunica a trântit ușa după mine, încuind-o. Numai că afară era un ger de crăpau pietrele și zăpadă cum erau înainte iernile, iar eu cu picioarele goale. Unde să fug, noaptea pe ger? La magazie era încuiat, la lemne, la găini, la porci, încuiat. Nu știam ce să fac. Mi-am amintit de soba unde bunica făcea mâncare vara, iar acolo era vatra, unde am intrat dând zăpada la o parte. Însă îmi era tare frig, eram sloi. Afară parcă era din ce în ce mai frig. Ce am făcut oare eu rău la cei 11 ani? Ce avea să mi se întâmple?
Însă ce era mai minunat nu se petrecuse încă. De niciunde apăru un câine mare, alb, care rapid se îngrămădi lângă mine. Era atât de cald și de pufos, asemenea celei mai de preț lâni. M-am cuibărit bine, iar câinele s-a încolăcit în jurul meu de parcă eram puiul lui. Am adormit buștean, cu piciorușele calde și mâinile înfipte în blana deasă. În zori, fratele meu a reușit s-o îmbuneze pe bunica și m-a strigat tare, credea că am murit. În clipa aceea, protectorul meu a dispărut. Nu știu de unde a venit și nu știu unde s-a dus. Dar acolo, în vatră, am petrecut o noapte în brațele Cerului. Dumnezeu a fost scăparea mea.
Uneori vin suferințe și încercări prea mari pentru noi; nu înțelegem de ce îngăduie Dumnezeu să doară atât de tare. Însă am observat că atunci când doare, El ne șterge lacrimile, și când credem că am rămas singuri, El, de fapt, ne poartă pe brațe, și când nu mai este nicio soluție, El are o mie.
Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru încercările din viața ta. Roagă-te fierbinte să Îl vezi dincolo de lacrimi și durere, căci, chiar în cuptor, El este locul tău de scăpare!
autor: Daniela Stan
