EL A LUAT ASUPRA LUI NEPUTINȚELE NOASTRE ȘI A PURTAT BOLILE NOASTRE.
MATEI 8:17
Cât de mare a fost interesul cu care îngerii din cer și lumile necăzute au privit acest conflict, când era apărată onoarea Legii! Nu numai pentru lumea aceasta, ci și pentru întregul univers avea să fie încheiat și clarificat pentru totdeauna acest conflict. Confederația întunericului aștepta o șansă cât de mică de triumf asupra Înlocuitorului divin și uman al omenirii. (…)
Totuși Satana a ajuns doar până la călcâi, nu s-a putut atinge de cap. La moartea lui Hristos, Satana a înțeles că fusese înfrânt. El a văzut că adevăratul lui caracter a fost demascat categoric înaintea întregului cer și că ființele și lumile cerești pe care le crease Dumnezeu vor fi întru totul de partea Sa. El a văzut că perspectivele lui de a le mai influența vreodată în viitor vor fi categoric anulate. Natura umană a Domnului Hristos avea să rezolve pentru veacurile veșniciei problema care declanșase conflictul.
Când a luat asupra Sa natura omului în starea lui căzută, Domnul Hristos nu a luat parte nici în cea mai mică măsură la păcatele acestei naturi. El a fost supus neputințelor și slăbiciunilor omului, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia, care zice: „El a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre” (Matei 8:17). El a simțit neputințele noastre și a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi. Totuși El nu a păcătuit. El a fost Mielul „fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1:19). Dacă ar fi putut să-L facă pe Domnul Hristos să păcătuiască în cel mai mic detaliu, Satana ar fi rănit capul Mântuitorului. În realitate, el a putut să-I atingă numai călcâiul. Dacă s-ar fi atins de capul lui Hristos, speranța rasei umane s-ar fi spulberat. Mânia divină s-ar fi abătut asupra lui Hristos, așa cum s-a abătut asupra lui Adam. Domnul Hristos și biserica n-ar mai fi avut nicio speranță.
Ar trebui să nu avem nicio îndoială cu privire la neprihănirea desăvârșită a naturii umane a lui Hristos. Credința noastră trebuie să fie o credință rațională, să dovedească o încredere deplină în Isus, cu o credință totală, completă în jertfa Sa ispășitoare. Acest lucru este esențial ca sufletul să nu fie cuprins de întuneric. Înlocuitorul cel sfânt este în stare să mântuiască pe deplin, deoarece a adus înaintea universului uimit totala și perfecta umilință manifestată în caracterul Său uman și perfecta ascultare de toate cerințele lui Dumnezeu. (Solii alese, vol. 1, pp. 255, 256)
Cum aș putea fi perfect în sfera mea cum a fost Hristos în a Lui?
