CE FRUMOASE SUNT CORTURILE TALE, IACOVE! LOCUINȚELE TALE, ISRAELE! ELE SE ÎNTIND CA NIȘTE VĂI, CA NIȘTE GRĂDINI LÂNGĂ UN RÂU, CA NIȘTE COPACI DE ALOE PE CARE I-A SĂDIT DOMNUL, CA NIȘTE CEDRI PE LÂNGĂ APE.
NUMERI 24:5,6
Aici, prosperitatea copiilor lui Dumnezeu este descrisă prin unele dintre cele mai frumoase tablouri regăsite în natură. Profetul îl aseamănă pe Israel cu văi fertile acoperite de recolte bogate, cu grădini înfloritoare udate de izvoare care nu seacă niciodată, cu arborele de santal frumos mirositor și cu mărețul cedru. Ultimul tablou menționat este unul dintre cele mai frumoase și mai potrivite care se găsesc în Sfânta Scriptură.
Cedrul de Liban era apreciat de toate popoarele Orientului. Familia de copaci din care face parte cedrul este răspândită pretutindeni pe unde a putut ajunge omul. Îi merge bine din regiunea polară până în zona tropicală; se bucură de arșița soarelui și nu se sperie de geruri; crește puternic de-a lungul apelor, dar se înalță maiestuos și în pustietățile arse de soare. Își înfige rădăcina adânc în stânca munților și dă piept vitejește cu furtuna. Frunzele lui sunt proaspete și verzi chiar și atunci când toate celelalte au murit de suflul iernii. Mai presus de toți ceilalți copaci, cedrul de Liban se deosebește prin tăria, trăinicia și puterea lui nepieritoare. Toate acestea sunt folosite pentru a-i ilustra pe aceia a căror „viață este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:3). Sfânta Scriptură spune: „Cel fără prihană înverzește ca finicul și crește ca cedrul din Liban” (Psalmii 92:12). Mâna divină a înălțat cedrul ca rege peste pădure. „Chiparoșii nu erau de asemuit cu crengile lui, și platanii nu erau ca ramurile lui; niciun copac din grădina lui Dumnezeu nu era ca el în frumusețe” (Ezechiel 31:8). Cedrul este folosit deseori ca o emblemă a regalității, iar felul în care Scriptura îl folosește ca să-i reprezinte pe cei drepți arată cum îi consideră Cerul pe aceia care fac voia lui Dumnezeu.
Balaam a profetizat că împăratul lui Israel va ajunge mai puternic decât Agag. Acesta era numele dat regilor amaleciților, care în acea perioadă erau o națiune foarte puternică; dar Israel, dacă Îi rămânea credincios lui Dumnezeu, urma să își înfrângă dușmanii. Fiul lui Dumnezeu era Împăratul lui Israel, iar tronul Lui urma să fie așezat odată pe pământ și puterea Lui să se înalțe peste toate împărățiile pământului. (Patriarhi și profeți, p. 450)
Am stat să mă gândesc vreodată cum păcatul L-a împiedicat pe Isus să-Și întemeieze tronul ca Suveran de drept al pământului? Când va fi totuși restaurată guvernarea lui Hristos?
