FERICE DE CEI CE-ȘI PUN TĂRIA ÎN TINE, ÎN A CĂROR INIMĂ LOCUIEȘTE ÎNCREDEREA.
PSALMII 84:5
Știai că fiecare dimineață ne aduce darul unei noi zile sub forma unui segment de drum cu două benzi pe sens? Luăm startul și călătorim flancați pe ambele părți de pancarte care ne promit… fericire. Dar benzile se despart și ne vor duce spre destinații diferite.
Activăm între a profita de alții sau a-i face fericiți; între a rezolva problemele singuri și îngrijorați sau a-L invita pe Dumnezeu să le rezolve prin ceea ce ne va ajuta să facem. Acțiunile sunt relativ aceleași, dar atitudinea face diferența.
Dacă ne bizuim pe ceea ce știm și putem face singuri, cu vigilență maximă în a elimina pe oricine ne stă în cale și așteptându-ne să obținem succes, sănătate și bunăstare personală, ne încadrăm automat pe banda stângă.
Dacă Îl avem pe Dumnezeul nostru aproape, dacă-I încredințăm nevoile și planurile noastre, invitându-L să ne întărească și să ne conducă, ne vom încadra pe banda din dreapta, motivați de altruism, de bucuria lucrului bine făcut și de încredere în călăuzirea Lui. Fericirea se naște doar din înțelegere, din sens și după ce depășim neliniștea fricii. Atunci vom primi în inimă pacea și asigurarea că nu suntem singuri, că nu ne lăsăm distrași de perspectiva circumstanțelor restrânse pe care o vedem, ci avem de la Dumnezeu viziunea de ansamblu, viziunea de sus asupra traseului de parcurs.
Atitudinea face diferența!
Cheia succesului fiecărei zile este: „Cu cât te știi mai slab și mai neajutorat, cu atât mai puternic vei deveni în tăria Sa” (Divina vindecare, p. 45).
Dacă e ziua când trebuie să-ți alegi partenerul de viață, cariera, locuința sau medicul și tratamentul potrivit pentru problema ta de sănătate, Dumnezeu te întâmpină cu aceeași oportunitate: poți alege să acționezi singur sau călăuzit de El, ocupând locul în care Se bazează că vei face lucrarea Sa. „Oriunde ne-am afla, El este la dreapta noastră pentru a ne sprijini, păstra, susține și ridica moralul” (Divina vindecare, p. 45).
Așază-te acum cu încredere în mâna tare a lui Dumnezeu, fă tot ce poți la superlativ și lasă-te condus în direcția fericirii autentice!
autor: Silvia Indricău