SĂ NU CREDEȚI CĂ AM VENIT SĂ STRIC LEGEA SAU PROROCII; AM VENIT NU SĂ STRIC, CI SĂ ÎMPLINESC.
MATEI 5:17
Pe Muntele Fericirilor, Isus era supravegheat îndeaproape de spioni, iar în timp ce dezvăluia principiile neprihănirii, fariseii răspândeau zvonul că învățătura Lui este în opoziție cu legile date de Dumnezeu pe Sinai. Mântuitorul nu a făcut nicio declarație care să lezeze credința în religia și instituțiile care fuseseră date prin Moise, deoarece fiecare rază de lumină divină pe care marele conducător al lui Israel o transmisese poporului provenea de la Domnul Hristos. Deși mulți consideră în inima lor că a venit să desființeze Legea, Domnul Isus Și-a arătat în cuvinte clare atitudinea față de statutele divine. „Să nu credeți”, a zis El, „că am venit să stric Legea sau Prorocii.”
Creatorul ființelor umane, Emitentul Legii, este Cel care declară că nu intenționează să îi anuleze prevederile. Tot ce există în natură, de la firul de praf care se vede în raza de soare și până la lumile din înălțimi, este supus Legii. Iar ordinea și armonia din lumea naturii depind de respectarea legilor Sale. La fel, viața tuturor ființelor inteligente este guvernată de marile principii ale neprihănirii, iar bunăstarea întregului univers depinde de conformarea față de ele. Legea lui Dumnezeu a existat înainte ca pământul acesta să fie adus la existență. Îngerii respectă principiile ei, iar ca pământul să fie în armonie cu cerul, la rândul său omul trebuie să respecte Legea divină. Când „stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie și când toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie” (Iov 38:7), Domnul i-a prezentat omului din Eden cuvintele Legii. Misiunea lui Hristos pe pământ nu a fost aceea de a desființa Legea, ci de a-l aduce pe om, prin harul Său, înapoi la ascultare de prevederile ei.
Ucenicul iubit, care a auzit cuvintele Domnului Isus pe munte, scriind la multă vreme după aceea sub inspirația Duhului Sfânt, vorbea despre Lege ca fiind o obligație perpetuă. El spune că „păcatul este călcarea Legii” și că „oricine face păcat face și fărădelege” (1 Ioan 3:4). El explică în mod clar că Legea la care se referă este „o poruncă veche pe care ați avut-o de la început” (1 Ioan 2:7). Ioan vorbește despre Legea care a existat la creație și a fost repetată pe muntele Sinai. (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 47, 48)
Cum aș începe să-i explic unui necredincios că bunăstarea universului depinde de Legea lui Dumnezeu?
