Căci dragostea lui Hristos ne strânge.
2 Corinteni 5:14
Ascultă ediția audio aici.
„Acum dar rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea” (1 Corinteni 13:13). În viața lui Hristos, această dragoste și-a găsit expresia perfectă. El ne-a iubit în păcatul și degradarea noastră. El a coborât până la cele mai mari adâncimi ale durerii pentru a-i ridica de acolo pe greșiții Săi fii și fiice de pe pământ. Răbdarea Sa nu a cunoscut osteneală și nici zelul Său nu a slăbit. Valurile milei, respinse de inimile mândre, nepocăite și nerecunoscătoare, s-au întors de fiecare dată într-un aflux puternic de dragoste.
Omul acela care este constrâns de dragostea lui Hristos merge între semenii lui să-i ajute pe cei neajutorați, să-i încurajeze pe cei descurajați și să le arate păcătoșilor idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi, ca apoi să-i conducă la El, singurul în măsură să-i facă în stare să atingă acest ideal. (…)
Să nu fim niciodată reci și lipsiți de compătimire, mai ales când avem de-a face cu cei săraci! Serviabilitatea, simpatia și compasiunea să fie arătate tuturor! Părtinirea celor bogați este neplăcută lui Dumnezeu. Isus este Cel desconsiderat atunci când copiii Săi în nevoie sunt desconsiderați. Ei nu sunt bogați în bunurile lumii, dar sunt dragi inimii Sale pline de dragoste. La Dumnezeu nu există nicio deosebire de rang. La El nu este nicio castă. În ochii Lui oamenii sunt simpli oameni – buni sau răi. În ziua răsplătirii finale, statutul, rangul sau bogăția nu va afecta nici cu un fir de păr cazul vreunuia. Oamenii vor fi judecați de un Dumnezeu a toate văzător, în funcție de ceea ce sunt în puritatea, în noblețea și în dragostea pentru Hristos. (…) Domnul a spus că Evanghelia trebuie predicată săracilor. Niciodată adevărul lui Dumnezeu nu dovedește un aspect mai iubitor decât atunci când este dus la cei în nevoie. Apoi lumina Evangheliei este cea care își răspândește razele cu cea mai mare claritate, luminând coliba țăranului și baraca simplă a lucrătorului. Îngerii lui Dumnezeu sunt acolo și prezența lor face un adevărat festin dintr-o coajă de pâine și un pahar de apă. Cei care sunt neglijați și abandonați de lume sunt ridicați ca fii și fiice ale Celui Preaînalt. Înălțați deasupra oricărui statut pe care l-ar putea primi pe pământ, ei stau în locurile cerești, prin Hristos Isus. Poate că nu dețin nicio comoară pământească, dar au descoperit mărgăritarul de mare preț.
