Credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.
Efeseni 4:15
Ascultă ediția audio aici.
„Fiecare însușire a omului conlucrează la formarea caracterului atât pentru viața prezentă, cât și pentru veșnicie. Procesul formării evoluează cu fiecare zi ce trece, indiferent dacă posesorul este conștient sau nu de acest fapt. Caracterul poate constitui fie un avertisment serios al pericolului, din cauza diformității lui, fie un edificiu pe care Dumnezeu și îngerii îl vor admira pentru armonia cu Modelul divin.
Caracterul nu este reprezentat de însușirile morale pe care ni le-a dăruit Dumnezeu. Acestea sunt talente pe care noi trebuie să le dezvoltăm și care vor forma un caracter nobil numai dacă sunt cultivate în mod corespunzător. Un om poate ține în mână semințe prețioase, dar acele semințe nu sunt o livadă de pomi fructiferi. Înainte de a deveni copac, sămânța trebuie să fie plantată. Mintea este grădina; caracterul constituie roadele. Dumnezeu ne-a dăruit însușiri pe care noi urmează să le cultivăm și să le dezvoltăm. Conduita noastră ne determină caracterul. Cultivarea acestor însușiri astfel încât să se armonizeze și să formeze un caracter de valoare este o lucrare pe care nimeni altcineva nu o va putea realiza în locul nostru” (MCP, p. 179).
„Dumnezeu… nu dorește să rămâneți începători. El dorește să ajungeți pe cele mai înalte trepte, de pe care să pășiți direct în Împărăția Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos” (ibidem, p. 426).
„Fiecare pornire spre bine și fiecare aspirație constituie darul lui Dumnezeu; credința primește din partea lui Dumnezeu acea viață unică ce poate produce adevărata dezvoltare și eficiență” (ibidem, p. 175).
„Toate însușirile și talentele pe care le are ființa umană – în minte, suflet și trup – îi sunt date de Dumnezeu pentru a fi folosite în așa fel încât să atingă cel mai înalt nivel de dezvoltare posibil. Dar aceasta nu presupune o cultură egoistă și exclusivistă; deoarece caracterul lui Dumnezeu, cu care trebuie să ajungem să ne asemănăm, este iubire și bunătate. Fiecare însușire și fiecare talent cu care ne-a înzestrat Dumnezeu trebuie să fie folosite în scopul slavei Sale și în scopul salvării semenilor noștri. Această preocupare constituie cadrul celei mai curate, mai nobile și mai fericite exercitări a abilităților noastre” (ibidem, p. 361).
