ȘTIU ÎN CINE AM CREZUT.
2 TIMOTEI 1:12
Apostolul [Pavel] privea spre marea veșnicie nu cu nesiguranță sau cu teamă, ci cu o speranță plină de bucurie și cu o așteptare plină de dor. Stând în locul martiriului său, el nu vedea nici sabia călăului, nici pământul care curând avea să-i primească sângele; el privea prin liniștitul cer albastru al acelei zile de vară până la tronul Celui Veșnic.
Acest bărbat al credinței a privit scara viziunii lui Iacov, reprezentându-L pe Hristos, legând pământul cu cerul și pe omul mărginit cu Dumnezeul cel nemărginit. Credința lui era întărită atunci când își amintea cum patriarhii și profeții s-au bazat pe Acela care era susținătorul și mângâierea sa și pentru care el își dădea viața. Din partea acestor bărbați sfinți, care în decursul secolelor au dat mărturie despre credința lor, el primea asigurarea că Dumnezeu este credincios. Pe acei apostoli care, pentru a predica Evanghelia lui Hristos, au pornit să țină piept bigotismului și superstiției păgâne, persecuției și disprețului, care nu și-au considerat valoroasă propria viață pentru a putea ține sus lumina crucii în mijlocul păienjenișului întunecos al necredinței – pe aceștia îi auzea el dând mărturie pentru Isus, ca Fiu al lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. De pe scaunul de tortură, de pe rug, din închisoare, din vizuinile și peșterile pământului, el auzea strigătele de triumf ale martirilor. El auzea mărturia sufletelor statornice care, deși părăsite, lovite și chinuite, transmiteau totuși mărturia neînfricată și solemnă despre credință. (…) Aceștia, dându-și viața pentru credință, declară înaintea lumii că Acela în care s-au încrezut este în stare să-i salveze pe deplin.
Răscumpărat prin sacrificiul lui Hristos, spălat de păcat prin sângele Său și îmbrăcat în neprihănirea Sa, Pavel are în sine mărturia faptului că sufletul lui este prețios înaintea Mântuitorului. Viața sa este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu și el este convins că Acela care a învins moartea este în stare să păzească ceea ce I s-a încredințat. Mintea lui se prinde cu putere de făgăduința Mântuitorului: „Eu îl voi învia în ziua de apoi” (Ioan 6:40). Gândurile și speranțele lui sunt concentrate asupra celei de a doua veniri a Domnului său. Și atunci când sabia călăului coboară și umbrele morții se adună asupra martirului, ultimul gând care îi străfulgeră mintea, gând care va fi și cel dintâi în marea dimineață a trezirii, este acela al întâlnirii cu Dătătorul vieții, care îi va ura bun venit în bucuria celor binecuvântați. (Faptele apostolilor, pp. 511–513)
Îl cunosc eu pe Cel în care am crezut și care este singura mea speranță?
