DAR PENTRU CEI CHEMAȚI, FIE IUDEI, FIE GRECI, ESTE PUTEREA ȘI ÎNȚELEPCIUNEA LUI DUMNEZEU.
1 CORINTENI 1:24
Personajul minunat vestit de Ioan fusese printre ei peste treizeci de ani, iar ei într-adevăr nu L-au recunoscut ca trimis al lui Dumnezeu. Ucenicii au avut remușcări din cauză că îngăduiseră ca necredința timpului să le influențeze și lor părerile și să le întunece înțelegerea. Lumina pentru această lume întunecată strălucise prin negură, iar ei nu fuseseră în stare să înțeleagă de unde veneau acele raze. Se întrebau de ce se purtaseră în așa fel încât Hristos să fie nevoit să-i mustre. Repetau adesea discuțiile pe care le avuseseră cu El și își ziceau: De ce am lăsat noi ideile pământești și opoziția preoților și rabinilor să ne deruteze mintea, așa încât să nu înțelegem că Unul mai mare decât Moise era între noi, că Cineva mai înțelept decât Solomon ne învăța? Cât de surde au fost urechile noastre! Cât de slabă a fost înțelegerea noastră!
Toma nu voise să creadă înainte de a-și înfige degetul în rana făcută de soldații romani. Petru Îl renegase când El fusese umilit și respins. Aceste amintiri dureroase le reveneau în minte cu mare claritate. Ei fuseseră cu El, dar nici nu-L cunoscuseră, nici nu-L apreciaseră. Dar acum, când își recunoșteau necredința, toate aceste lucruri le frământa inima.
Când preoții și conducătorii s-au unit împotriva lor, când i-au adus în fața judecătorilor și i-au aruncat în închisoare, urmașii lui Hristos s-au bucurat „că au fost socotiți vrednici să sufere pentru Numele Lui” (Faptele 5:41). S-au bucurat că pot dovedi în fața oamenilor și a îngerilor că au recunoscut slava lui Hristos și au ales să-L urmeze, chiar dacă pentru aceasta aveau să piardă totul.
Astăzi este tot așa de adevărat ca și pe timpul apostolilor că, fără lumina dată de Duhul Sfânt, natura umană nu poate să înțeleagă slava lui Hristos. Adevărul și lucrarea lui Dumnezeu nu sunt apreciate de o creștinătate iubitoare de lume și de compromisuri. Urmașii Domnului se vor găsi nu pe căi ușoare, căutând onoarea pământească și conformarea cu lumea. Ei sunt mult înainte, pe cărările trudei, ale umilinței și ocării, în fruntea luptei împotriva „căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în locurile cerești” (Efeseni 6:12). (Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 508)
Cum să fac din înțelepciunea lui Isus înțelepciunea mea și să-I dau voie să-mi conducă viața?
