DAR FIECARE LA RÂNDUL CETEI LUI. HRISTOS ESTE CEL DINTÂI ROD, APOI, LA VENIREA LUI, CEI CE SUNT AI LUI HRISTOS.
1 CORINTENI 15:23
În vara anului 1844 – adică la mijlocul perioadei dintre data fixată inițial pentru sfârșitul celor 2 300 de zile și toamna aceluiași an, care a fost termenul hotărât ulterior –, mesajul a fost proclamat prin folosirea chiar a cuvintelor Scripturii: „Iată, mirele vine!”
Faptul care a dus la această schimbare a fost descoperirea că decretul lui Artaxerxe pentru rezidirea Ierusalimului, care constituia punctul de plecare pentru perioada de 2 300 de zile, a intrat în vigoare în toamna anului 457 î.Hr., și nu la începutul anului, așa cum se crezuse inițial. Socotind din toamna anului 457, cei 2 300 de ani se terminau în toamna anului 1844. (…)
Şi argumentele care aveau la bază simbolurile Vechiului Testament arătau că toamna era perioada când trebuia să aibă loc evenimentul reprezentat prin „curățirea sanctuarului”. Acest lucru a devenit foarte clar când s-a studiat cu atenție modul în care se împliniseră simbolurile privitoare la prima venire a lui Hristos.
Înjunghierea mielului pascal era o prefigurare a morții lui Hristos. Pavel declară: „Hristos, Paștele nostru, a fost jertfit” (1 Corinteni 5:7). Snopul din primele roade, care era legănat în timpul Paștelui înaintea Domnului, simboliza învierea lui Hristos. Vorbind despre învierea Domnului și a tuturor credincioșilor Săi, Pavel spune: „Hristos este Cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos” (1 Corinteni 15:23). Asemenea snopului de legănat, în care erau strânse primele spice coapte, culese înainte de seceriș, Hristos este primul rod al secerișului etern al răscumpăraților, care vor fi strânși în grânarul lui Dumnezeu la învierea viitoare.
Aceste simboluri s-au împlinit nu numai în ceea ce privește evenimentul, ci și în ce privește timpul. În ziua a paisprezecea a primei luni din calendarul iudaic, deci chiar în ziua și luna în care, timp de cincisprezece secole, fusese înjunghiat mielul pascal, Hristos mânca paștele cu ucenicii Săi, instituind sărbătoarea care urma să comemoreze moartea Sa ca „Miel al lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii”. În aceeași noapte a fost prins de mâini nelegiuite pentru a fi răstignit și omorât. Fiind Cel simbolizat de snopul de legănat, Domnul nostru a fost înviat din morți a treia zi, ca „pârgă a celor adormiți”. (Tragedia veacurilor, pp. 398, 399)
Atunci când studiez profeția, cum aș putea să nu fiu „sincer înșelat”, așa cum au fost pionierii adventiști, care credeau în mod greșit că Isus va reveni la 22 octombrie 1844?
