CĂCI CINE NU IUBEȘTE PE FRATELE SĂU, PE CARE ÎL VEDE, CUM POATE SĂ IUBEASCĂ PE DUMNEZEU, PE CARE NU-L VEDE?
1 IOAN 4:20
După înălțarea lui Hristos, Ioan s-a ridicat ca lucrător credincios și zelos pentru Domnul. Împreună cu ceilalți apostoli, a avut parte de revărsarea Duhului în Ziua Cincizecimii și, cu un nou zel și o nouă putere, a continuat să le spună oamenilor cuvintele vieții, căutând să le îndrume gândurile spre Cel Nevăzut. El a fost un predicator puternic, energic și convingător. Într-un limbaj frumos și cu un glas melodios, relata cuvintele și faptele lui Hristos, vorbind într-un mod care impresiona inima celor care îl ascultau. Simplitatea cuvintelor sale, puterea sublimă a adevărurilor pe care le rostea, precum și entuziasmul ce îi caracterizau predicarea l-au făcut să fie bine primit de toate clasele sociale.
Viața apostolului era în armonie cu învățăturile sale. Iubirea pentru Hristos care îi strălucea în inimă îl determina să depună o muncă zeloasă și neobosită pentru semenii săi și mai ales pentru frații săi din biserica creștină.
Hristos îi îndemnase pe primii ucenici să se iubească unii pe alții așa cum îi iubea El. În felul acesta, ei aveau să dea lumii mărturie despre faptul că Hristos era în ei, nădejdea slavei. „Vă dau o poruncă nouă”, a spus El, „să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții” (Ioan 15:34). Atunci când fuseseră rostite aceste cuvinte, ucenicii nu le-au putut înțelege, dar, după ce fuseseră martori la suferințele lui Hristos, după răstignirea, învierea și înălțarea Lui la cer și după coborârea Duhului Sfânt peste ei în Ziua Cincizecimii, ei au avut o înțelegere mai clară a iubirii lui Dumnezeu și a naturii acelei iubiri pe care ei trebuiau să o aibă unul față de altul. Atunci, Ioan a putut să le spună conlucrătorilor săi apostoli: „Noi am cunoscut dragostea Lui prin aceea că El Și-a dat viața pentru noi; și noi deci trebuie să ne dăm viața pentru frați.”
După coborârea Duhului Sfânt, când ucenicii au pornit să vestească un Mântuitor viu, singura lor dorință era salvarea sufletelor. Ei se bucurau de o dulce părtășie cu sfinții. Erau blânzi, grijulii, plini de abnegație, gata să facă orice sacrificiu pentru cauza adevărului. (Faptele apostolilor, pp. 546, 547)
Cum aș putea da mărturie în fața tuturor claselor sociale, asemenea apostolului Ioan?
