S-a apropiat de i-a legat rănile și a turnat peste ele untdelemn și vin; apoi l-a pus pe dobitocul lui, l-a dus la un han și a îngrijit de el.
Luca 10:34
Astăzi, când auzim cuvântul „samaritean”, ne gândim la acte de bunătate, iubire și purtare de grijă. Dar nu așa era pe vremea lui Isus. Pentru iudei, „samaritean” însemna tot ce este mai rău, de aceea erau dispuși să parcurgă o distanță mai mare doar ca să ocolească ținutul în care aceștia locuiau. Domnul Isus, prin parabola samariteanului milos, redefinește cuvântul „samaritean” și răspunde o dată pentru totdeauna la interminabilele dispute cu privire la întrebarea: „Cine este aproapele meu?”
Ceea ce a făcut samariteanul este o misiune completă. A venit la locul în care se afla cel rănit, a văzut starea lui nenorocită, i s-a făcut milă de el, un străin pe care nu-l cunoștea, i-a bandajat rănile, a turnat untdelemn, l-a pus pe dobitocul lui și l-a dus la un han, unde a plătit pentru îngrijirea acestuia. Nu ne imaginăm ca acest om să fi avut la el o trusă de prim-ajutor. Poate și-a sfâșiat haina pentru a-l ajuta pe cel rămas dezbrăcat și aproape mort.
Este mult adevăr în următoarea afirmație: „Dacă te dor rănile tale, ești viu, dacă te dor durerile altora, ești om” (Lev Tolstoi). De fapt, a avea milă înseamnă să-L întâlnești pe Dumnezeu, să vezi, să simți, să ai empatie și să slujești.
Prin această parabolă, Isus demască formalismul religios și ipocrizia. Pentru astfel de situații, iudeii aveau două categorii de legi: legile purității și ale curăției (să nu te atingi de o persoană decedată), la care ei au adăugat multe detalii. Dar aveau și legile milosteniei, care aveau prioritate față de cele ale curăției, chiar și față de cele morale. Animalul căzut în groapă în ziua Sabatului trebuia ajutat, cu atât mai mult un om rănit.
Poate avem și noi uneori scuze pentru a explica lipsa de implicare, dar cuvintele Mântuitorului încă răsună pe paginile Sfintelor Scripturi: ,,Milă voiesc, și nu jertfe”, adică ceremonii.
Urmează azi exemplul adevăratului Samaritean, Isus Hristos!
autor: Violeta-Aurora Câmpian Tătar