Strigă în gura mare, nu te opri! Înalță-ți glasul ca o trâmbiță și vestește poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei!— Isaia 58:1
Regele avea să aibă inima frântă. Fiul lui era mort. Dar cine l-ar informa pe David despre moartea lui Absalom? Ahimaaț, fiul lui Țadoc, s-a oferit voluntar să transmită vestea monarhului Israelului. Ioab a preferat însă să trimită un străin cu mesajul delicat că regele pierduse un copil. Când Ioab i-a permis în cele din urmă să ducă vestea regelui, Ahimaaț a fugit repede, depășindu-l pe cel care please cu vestea înaintea sa pe drum. Când regele David a întrebat despre bunăstarea lui Absalom, Ahimaaz a răspuns evaziv. „Am văzut o mare zarvă, dar nu știam ce este” (versetul 29). În căldura momentului, Ahimaaț nu a știut cum să transmit vestea. El a ales să nu transmită mesajul oportun. Târziu în istoria acestei lumi, poporul lui Dumnezeu trebuie să împărtășească un mesaj. Așa cum i-a fost dat lui Ioan pe Patmos în urmă cu 2000 de ani, mesajele celor 3 îngeri au fost calculate de Dumnezeu pentru a satisface nevoile minților tulburate imediat înainte de întoarcerea lui Isus. Evanghelia veșnică Îl prezintă pe Isus ca speranța lumii și proclamă dreptatea Sa ca singurul remediu pentru cei pierduți. Ellen White a afirmat: „Câțiva mi-au scris, întrebându-se dacă solia îndreptățirii prin credință este solia celui de-al treilea înger, iar eu am răspuns: „Este solia celui de-al treilea înger în adevăr.”” Fiecare fațetă a Evangheliei veșnice îl arată pe Isus ca speranţă a lumii. Numai iertarea și justificarea oferite lumii în Isus pot pregăti un păcătos pentru veșnicie. Credința pune mâna pe neprihănirea lui Isus și face din mântuire o realitate prezentă. Poporul lui Dumnezeu are un mesaj mântuitor de împărtășit lumii.
