Din aceeași gură iese și binecuvântarea și blestemul! Nu trebuie să fie așa, frații mei!— Iacov 3:10
William McKendree Carleton a fost un poet american care a murit la 18 decembrie 1912, lăsând o bogată moștenire literară. În faimoasa sa poezie „Povestea primului colonist”, el povestește povestea unui bărbat îndrăzneț care s-a mutat spre vest, împreună cu tânăra sa soție. În acea viață singuratică, soția și-a folosit de bunăvoie puterea pentru a-l ajuta și a transformat umila lor cabană într-un loc plăcut de locuit. Timpul a trecut iar el a devenit foarte stresat de izolare, vreme rea, recolte eșuate și sărăcie.
Într-o noapte s-a întors de la muncă și nu a văzut vacile pe terenul lor obișnuit. Timp de o jumătate de minut, și-a acuzat soția că nu are grijă de vaci și că doar stă întinsă, lăsându-l să facă toată treaba. Ea a rămas în schimb tăcută, dar era complet devastată. În după-amiaza următoare, simțind o furtună care se apropie, a plecat devreme de la serviciu și s-a grăbit acasă. Acolo, pe masă, a găsit un bilețel de la soția sa, în care îi explica că vacile au scăpat din nou, în ciuda grijii ei, și l-a rugat să nu o certe, căci ea s-a hotărât să mai iasă o dată să găsească vacile. A încheiat biletul implorând: „Dragă, desăvârșește cu dragoste puterea care îmi lipsește și ai cuvinte bune pentru mine când mă întorc.” Când a terminat de citit biletul ei, a început furtuna. Grăbindu-se frenetic cu câinele său, și-a petrecut toată noaptea căutându-și iubita soție. De trei ori a plecat acasă aşteptându-se să o găsească acolo, dar în zadar. Dis de dimineață, când soarele a început să strălucească din nou, a venit acasă. Vacile erau acolo, exact unde ar trebui să fie. Da, a reușit să le recupereze! Apoi s-a grăbit în casă, iar soția lui zăcea epuizată și fără viață pe podeaua rece. „Casa lui și-a pierdut sufletul”, iar mintea lui a continuat să răspundă cuvintelor ei scrise: „Am încercat să fac tot ce am putut – chiar am făcut-o!”
Cuvinte. Doar cuvinte. Dar cât de devastatoare pot fi! Will Carleton a adăugat la poemul său: „Băieții care înalță zmeii își transportă păsările cu aripi albe; nu poți face asta atunci când zboară cuvinte.” Doamne, fie ca cuvintele mele să fie întotdeauna o sursă de binecuvântare pentru alții, în special pentru cei dragi.
