Un cutremur cu magnitudinea 4,7 pe scara Richter s-a produs, în noaptea de Sâmbătă spre duminică, în zona Banatului, la o adâncime de cinci kilometri, fiind resimţit în mai multe oraşe.
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul s-a produs Sâmbătă, la ora 23:46, în zona Banat.
Seismul a avut magnitudinea de 4.7 Ml pe scara Richter, s-a produs la adâncimea de 5 kilometri şi cu intensitatea în zona epicentrală de V grade pe scara Mercalli.
Cutremurul s-a produs la 59 de kilometri E de Arad, 67 de kilometri NE de Timişoara, 68 de kilometri V de Deva, 72 de kilometri V de Hunedoara, 77 de kilometri N de Reşiţa.
sursa: G4Media
11.08.2024