Liderii celor două partide nu au reușit să cadă de acord nici măcar pe comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare, în data de 9 iunie, din cauză că Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu pun drept condiție sine qua non pentru orice discuție ca cele două partide să aibă candidat unic la prezidențiale, și fiecare dintre ei cere ca el să fie acesta.
Liderii PSD au dorit să se stabilească de acum tot calendarul pentru alegeri și să se anunțe liste comune și candidați comuni PNL-PSD pentru toate rândurile de alegeri, lucru considerat inacceptabil de către liberali.
PNL a cerut să se anunțe un eventual candidat comun după alegerile locale, până atunci fiecare fiecare partid susținându-și președintele.
Problema PNL este că o decizie privind comasarea mai poate fi luată până cel târziu marți și social-democrații îi bagă practic în corzi cu termenul limită legal pentru stabilirea calendarului electoral.
Discuțiile s-au dus în jurul scenariului formării unei alianțe electorale PNL – PSD înregistrate la tribunal, cu siglă proprie și candidați comuni la toate alegerile, europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale. Adică un nou USL.
Cei care își doresc alianța electorală sunt social-democrații, care au cerut să se stabilească de astăzi tot calendarul de alegeri, înființarea alianței electorale PSD-PNL, și stabilirea candidatului unic la prezidențiale.
sursa: Digi24
13.02.2024