Prețurile la energie pentru IMM-uri vor fi la 1 leu/ kWh. Deciziile parafate în ședință coaliției urmează să primească unda verde, în Guvern, săptămână viitoare, atunci când va fi aprobată o nouă ordonanță de urgență în domeniul energiei.
“Urmează ca toate aceste elemente tehnice să fie cuprinse într-un proiect de ordonanţă de urgenţă”, a spus Ciucă.
”Producătorii sunt cei care acum beneficiază de anumite venituri suplimentare, iar la producători peste anumit nivel de preț se va impozita astfel încât banii obținuți din impozite la producător să putem să acoperim sumele pe care le folosim la compensare”, a spus premierul.
Premierul a precizat că măsurile anunţate urmează să fi aplicate pentru cel puţin un an, întrebat dacă termenul de aplicare este până în 2025.
“Este foarte dificil să stabilim un ecart de timp atât de mare. Trebuie să vedem că numai anul acesta am venit cu a treia ordonanţă. (…) Este nevoie să avem flexibilitatea necesară să putem să ne adaptăm la toată această dinamică. Este important să ne protejăm cetăţenii vulnerabili, este important să ne protejăm IMM-urile şi este important să ne protejăm inclusiv consumatorii mari, pentru că, practic, discutăm despre competitivitatea produselor româneşti care ne asigură menţinerea în piaţă. În acest moment, probabil, vom aplica pe încă un an de zile, începând cu 1 ianuarie“, a declarat Ciucă.
Marcel Ciolacu, preşedinte PSD: “Săptămâna viitoare, printr-un act normativ în guvern și amendamente făcute la OUG119 o să intram într-o zonă predictibilă și într-o zonă în care energia va fi mai ieftină”.
Din anul viitor piața de energie va fi reglementată în proporție de 80%. Mai exact, 80% din prețul energiei va fi plafonat iar restul de 20% va fi lăsat la liberă negociere, pe piața bursieră.
În ultima ședință a Coaliției, care a durat mai bine de 4 ore, liderii partidelor au trecut în revistă și subiectul pensiilor speciale. Potrivit unor surse, liderii PSD, PNL și UDMR vor să schimbe regulile privind pensiile speciale , însă într-un mod etapizat, în următorii 10 ani.
11.11.2022