Conform unui comunicat transmis miercuri de Guvern, premierul Marcel Ciolacu a convocat marţi seara, în sistem hibrid, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.
“În reuniunea CNSU a fost aprobată hotărârea privind încetarea stării de risc epidemiologic şi biologic generată de pandemia de COVID-19 şi aplicabilitatea art. 1 din Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr. 36 din 21.07.2020. CNSU a aprobat această Hotărâre luând în considerare Raportul elaborat la cea de-a cincisprezecea reuniune a Comitetului de Urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu privire la evoluţia bolii COVID-19, prin care s-a evidenţiat tendinţa de scădere a deceselor cauzate de COVID-19, a spitalizărilor şi a internărilor în secţiile de terapie intensivă, precum şi nivelurile ridicate ale imunităţii populaţiei la SARS-CoV-2”, se arată în comunicatul Guvernului.
sursa: TVR
28.06.2023