În acest an, programul are schimbări importante: crește finanțarea și devine obligatorie instalarea bateriilor de stocare a energiei. În schimb, perioada de înscriere va fi mai mică, dar pot aplica și cei care au deja montate panouri, din surse proprii.
Atenţie la firmele de consultanţă care vă garantează înscrierea în programul Casa Verde Fotovoltaice! Este semnalul de alarmă pe care îl trag deopotrivă şi reprezentanţîi Administraţiei Fondului pentru Mediu, dar şi cei din Asociaţia Prosumatorilor.
Laurențiu Neculăescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu: Nu este cazul să apeleze la firme de consultanță care să-i taxeze pentru înscriere. Așa cum am procedat în sesiunea aferentă din 2023 vom proceda și în 2024. Oamenii vor vedea cum anume se face înscrierea, ce câmpuri trebuiesc completate și în ce fel trebuiesc completate aceste câmpuri, astfel încât nu au nevoie să creadă in niște promisiuni că cineva îi va înscrie într-o aplicație.
Doar patru documente trebuie încărcate în aplicaţie. Cei interesați sunt sfătuiți să pregătească din timp toate actele. În plus, își pot creea de pe acum și conturile pentru accesarea programului.
Casa Verde Fotovoltaice ia startul pe 27 septembrie. Perioada de înscriere este scurtă: câte o zi pentru fiecare regiune în parte. Cei care au deja panouri fotovoltaice montate cu sprijin financiar de la stat nu sunt eligibili. În schimb, pot solicita finanţare cei care vor să-şi monteze panouri pentru prima dată şi cei care au panouri, dar le-au instalat pe banii lor.
Laurențiu Neculăescu, preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu: Persoanele fizice care și-au montat prin forțe proprii sisteme de panouri fotovoltaice pe casă sunt eligibile în cadrul acestui program, pot aplica pt program pentru un minim de 3kW putere instalată panouri fotovoltaice și un minim de 5 kW pt acumulatorii aferenți sistemului fotovoltaic.
Atenţie şi la instalatorii pe care îi alegeți pentru montarea panourilor.
Dan Pîrșan, preşedinte Asociaţia Prosumatorilor din România: Să ceară instalatorilor materiale de top în alcătuirea viitorului sistem fotovoltaice pe care îl vor avea. Să nu se oprească la mediocritate. Din calculele şi din ofertele din piaţă vă pot spune că pe bugetul de 6.600 de euro plus participarea fiecăruia se poate un sistem hibrid de 4 kW + componente de top, fabricate în Europa. 18.46 Te uiţi şi la ţara de provenienţă şi ca acel invertor să fie un hibrid adevărat.
Bugetul alocat anul acesta pentru programul Casă Verde Fotovoltaice este de două miliarde de lei. Aproximativ 67.000 de noi beneficiari ar urma să aibă acces la acest program.
sursa: TVR
23.09.2024