Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc criteriile de aderare la Spaţiul Schengen, transmite Reuters.
„Schengen-ul este una dintre cele mai mari succese ale Uniunii Europene, iar noi trebuie să-l protejăm și să-l dezvoltăm. Iar asta înseamnă și să acoperim golurile rămase”, a spus cancelarul german. Scholz și-a oferit, apoi, susținerea pentru aderarea României, Bulgariei și Croației: „Croația, România și Bulgaria îndeplinesc toate criteriile tehnice pentru a fi membri cu drepturi depline. Voi lucra pentru a le vedea ca membre cu drepturi depline”.
29.08.2022