Cancelarul austriac Karl Nehammer (ÖVP) și-a reiterat poziția intransigentă față de aderarea României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație Schengen, transmite agenția austriacă de presă APA.
Având în vedere consternarea și criticile internaționale față de veto-ul recent al Austriei împotriva României și Bulgariei, cancelarul a subliniat că „nu va exista nicio extindere a spațiului Schengen până la o securizare efectivă a granițelor sale externe“, explicând că refuzul ar fi „o chestiune de securitate“ pentru țara sa.
Potrivit lui Nehammer, de vină pentru situația creată ar fi „eronata politică de azil a UE“. Cancelarul a mai afirmat că se încearcă punerea sub presiune a Austriei prin „amenințări și argumente polemice“.