Rubrica noastră are menirea de a sublinia originea unor cuvinte, iar astăzi ne oprim atenția asupra unora cu o conotație negativă, am putea spune. Nu încurajăm consumul de alcool. Doar pentru cultura noastră generală însă, descoperim astăzi câteva informații despre etimologia acestui cuvânt.
În limba română, este un împrumut din limba franceză. Originea cuvântului trebuie căutată însă, după opinia unor lingvişti, în limba arabă – în Alkhl = al-kuhul, numele unei pudre foarte fine, de sulfură de stibiu care, în timpurile vechi, se folosea ca machiaj pentru ochi şi ca antiseptic. Pudra se obţinea prin sublimarea mineralului natural într-un vas închis (adică încălzind solidul până la punctul în care acesta devine vapori).
O altă explicaţie a apariţiei cuvântului „alcool” face trimitere tot la limba arabă, dar la un alt cuvânt – Alghwl = al-ghawl, care înseamnă „spirit” sau „demon”, termen prin care se denumea „lucrul care dă vinului tăria”. Tot de aici ar deriva și denumirea unei stele, steaua Algol (Steaua Demon, una dintre cele mai strălucitoare din Constelaţia Perseu).
Denumirea de whisky vine de la credința populară că alcoolul ar aduce nemurirea, precum în basme, sau că ar fi un soi de apă a vieții. Pentru că whisky este varianta abreviată a expresiei „apa vieții” din latină, tradusă în galeza irlandeză.
Această idee a persistat timp de secole. Chiar și la începutul secolului al 20-lea, farmaciștii încă vindeau whisky sau gin pentru a îndeplini prescripțiile medicale, din acele timpuri păstrându-se şi o zicere foarte populară la irlandezi: „Ce nu poate vindeca whiskey-ul nu are leac”.
Totuși efectele alcoolului sunt departe de a caracteriza „apa vieții”. E destul de limpede acest aspect în prezent. Apare și în Biblie sintagma „apa vieții”, dar în niciun caz nu e vorba despre alcool aici. Expresia biblică folosită în Apocalipsa lui Ioan, precum și în Evanghelia după Ioan face referire la Duhul Sfânt, la sursa divină a nemuririi.
