Românii vor cheltui cu 12% mai puţin decât anul trecut pe mâncare, cadouri şi decoraţiuni
Anul acesta, românii îşi vor petrece vacanța de iarnă acasă (56%) sau în vizită la cei dragi (39%). Sentimentul de entuziasm resimţit de români în apropierea sărbătorilor scade de la…
Dezbateri asupra bugetului pentru anul 2024. Pensiile, subiectul unor discuții aprinse
Bugetul pentru anul 2024 este unul al dezvoltării şi al echităţii, un buget bazat pe investiţii şi dreptate socială un buget care să ne ajute să traversăm aceste vremuri grele,…
Administratorul firmei care executa lucrările de la internatul din Odorheiu Secuiesc, în urma cărora s-a prăbușit o parte din clădire, a fost reținut
Laszlo Szilveszter Sandor va fi prezentat instanței, cu propunere de arestare preventivă. Administratorul este acuzat că a coordonat în mod nemijlocit lucrările de excavație și nu a respectat cotele prevăzute…
DEVOȚIONAL: LASĂ IDOLII ÎN URMĂ!
SĂ NU-ȚI FACI CHIP CIOPLIT, NICI VREO ÎNFĂȚIȘARE A LUCRURILOR CARE SUNT SUS ÎN CERURI SAU JOS PE PĂMÂNT SAU ÎN APELE MAI DE JOS DECÂT PĂMÂNTUL. SĂ NU TE…

