Este o specializare unică la nivel naţional, adresată viitorilor profesionişti în domeniul diagnosticării şi tratării tulburărilor auditive, de echilibru şi conexe, a explicat rectorul UMF Iaşi, Viorel Scripcariu.
Pentru anul universitar 2024-2025, pentru acest program de licenţă sunt disponibile 30 de locuri cu taxă, la valoarea de 4.500 lei pe an. Programul de licenţă se desfăşoară pe o durată de 3 ani, totalizând 180 de credite ECTS.
Admiterea din septembrie la specializarea Audiologie şi protezare auditivă se va face prin concurs pe bază de dosar.
Evaluarea candidaţilor va ţine cont de media notelor obţinute la Bacalaureat şi media multianuală a anilor de liceu, nota finală fiind calculată ca media aritmetică a celor două.
Condiţia minimă pentru înscriere este promovarea Bacalaureatului. Înscrierea candidaţilor se desfăşoară în perioada 5-11 septembrie, afişarea rezultatelor provizorii fiind programată pentru data de 15 septembrie.
Rezultatele finale vor fi afişate, după contestaţii, pe 17 septembrie, urmând ca, în perioada 18-20 septembrie, să fie făcută confirmarea locului.
„Introducerea specializării ‘Audiologie şi protezare auditivă’ în oferta educaţională a Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Grigore T. Popa’ din Iaşi marchează un moment important în parcursul nostru academic. Această iniţiativă subliniază angajamentul nostru de a oferi programe de studiu relevante şi inovatoare, dar răspunde şi unei necesităţi reale din domeniul sănătăţii publice din România. Prin acest program, contribuim la îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru un segment al populaţiei. Invităm tinerii care doresc să urmeze o carieră într-un domeniu de avangardă să se alăture acestei specializări„, a spus rectorul UMF Iaşi, Viorel Scripcariu.
Planul de învăţământ este conceput pentru a dezvolta competenţele necesare practicii clinice, incluzând discipline axate pe evaluarea audiologică, selectarea şi montarea echipamentului auditiv, precum şi reabilitarea pacienţilor cu implanturi cohleare.
sursa: TVR
30.08.2024