România este singura ţară din Europa care atrage mai puţini turişti internaţionali astăzi decât în perioada comunistă, în condiţiile în care, în 1980, ţara era vizitată de peste 3,4 milioane de turişti străini iar în prezent numărul turiştilor străini este puţin peste 2 milioane, susţine Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).
‘ANAT atrage atenţia asupra unui adevăr dureros: România este singura ţară din Europa care atrage mai puţini turişti internaţionali astăzi decât în perioada comunistă. În 1980, România era vizitată de peste 3,4 milioane de turişti străini. La Revoluţie, fluxul se situa la aproximativ 3,2 milioane, odată cu deschiderea frontierelor şi afluxul de curioşi care doreau să vadă România eliberată de comunism. Dar curiozitatea nu ţine loc de strategie, iar ceea ce a urmat a fost o tranziţie fără direcţie, fără investiţii şi fără viziune. Astăzi, după mai bine de trei decenii de democraţie, deschidere şi integrare europeană, numărul turiştilor străini abia depăşeşte 2 milioane’, se precizează într-un comunicat al organizaţiei.
Reprezentanţii ANAT acuză că, deşi există o lege care se referă la prima de incoming care se acordă pentru turiştii străini aduşi, miniştrii ultimilor trei ani nu au reuşit să acorde aceste prime. Pe de altă parte, bugetul naţional de promovare turistică este de doar 2 milioane de euro pe an, din care majoritatea sumei se îndreaptă către târguri.
‘Este, probabil, singurul indicator macroeconomic în care România stă mai rău decât înainte de 1989. Şi singurul domeniu unde nu există nicio strategie coerentă, consecventă şi aplicată după Revoluţie’, a declarat Alin Burcea, preşedintele ANAT, în comunicat.
ANAT subliniază, în context, că, în timp ce vecinii au construit industrii turistice, România a privit din tribune iar diferenţa nu o fac frumuseţile naturale sau de patrimoniu ci respectul pentru acest sector şi viziunea strategică.
‘Albania, un stat care în 1990 era închis complet lumii, depăşeşte astăzi România de aproape 6 ori. Ungaria, cu o populaţie mai mică, atrage de 6 ori mai mulţi turişti. Bulgaria, cu ofertă similară, ne depăşeşte de 3 ori. Astăzi, cifrele sunt implacabile: Franţa – 101 milioane de turişti, Spania – 94 milioane, Italia: – 68,5 milioane, Turcia – peste 50 milioane, Grecia – peste 40 milioane, Albania – 11,7 milioane, Ungaria – 13 milioane, Bulgaria – 5,7 milioane, Polonia – 7,9 milioane, Serbia – 2,4 milioane, Ucraina, în război – 2,5 milioane, România: – 2,0-2,2 milioane turişti străini cazaţi’, se menţionează în comunicat.
Preşedintele ANAT consideră că turismul românesc nu a fost niciodată tratat ca un sector strategic, deşi ar putea reprezenta peste 10% din PIB şi ar genera investiţii, locuri de muncă, branding internaţional şi dezvoltare regională.
‘Turismul nu poate creşte singur. Lumea nu vine în România doar pentru că avem munţi, deltă şi mănăstiri. Trebuie să ne dorim să fim pe hartă şi să muncim pentru asta, trebuie să apărem în cataloage internaţionale cu ofertele noastre, să avem un produs coerent cu care să ne prezentăm la târgurile internaţionale’, a afirmat Alin Burcea.
sursa: TVR
08.11.2025

