Românii au reușit să recicleze în prima lună din acest an peste 2 milioane de sticle, doze din aluminiu şi peturi cu sigla „ambalaj cu garanție”.
Programul guvernamental e aplicat din 30 noiembrie, anul trecut. Până acum, peste 20.000 de magazine, și mari, dar şi din rândul celor de cartier, au intrat în acest sistem, care aduce avantaje în primul rând pentru mediu.
Sistemul garanție-returnare se aplică în România din 30 noiembrie, anul trecut.
Peste 2 milioane de sticle, peturi și doze din aluminiu au fost returnate numai în ianuarie.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor: Am o nouă sacoșă în bucătărie, mare, din rafie, pe care scrie mare ambalaj SGR, pentru ca atunci când merg la supermarket sau la alt magazin, când am timp, să nu uit să iau și traista cu bidoane.
În statele occidentale, gradul de reciclare a ambalajelor atinge 90 la sută. La noi abia se apropie de 13 procente.
sursa: TVR
17.02.2024