Iniţiată în anul 1931, la o convenție a ecologiştilor din Florenţa, ziua mondială a animalelor este marcată la 4 octombrie.
Momentul celebrării a fost ales în memoria Sfântului Francisc de Assisi (1182-1226), întemeietorul Ordinului Franciscan și protector al animalelor, canonizat la 4 octombrie 1228.
Prima lege pentru protecţia animalelor a fost votată de parlamentul britanic la 22 iulie 1822.
În toată lumea, sunt organizate evenimente şi campanii prin care se atrage atenţiei asupra creşterii alarmante a numărului speciilor pe cale de dispariţie.
Este uimitor modul în care animalele şi copiii leagă o prietenii. Efectele terapeutice ale animalelor de companie au fost demonstrate de numeroase studii, iar devotamentul lor pentru oameni este marcat inclusiv cu ajutorul unor sărbători dedicate, cum ar fi Ziua Internaţională a Câinelui și Ziua internațională a pisicii.
04.10.2022