La Moscova, în prezenţa lui Stalin, ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov şi ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop semnau la 23 august un tratat de neagresiune între Germania nazistă şi Uniunea Sovietică.
Scopul declarat al Pactului Ribbentrop-Molotov era ca al Treilea Reich să-şi asigure flancul estic după invadarea Poloniei, petrecută o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939. În schimb, URSS dorea să câştige timp şi să prevină o invazie germană, deoarece Armata Roșie avea prea puţini ofițeri superiori, după executarea multora dintre ei din ordinul lui Stalin, sub pretextul unui complot imaginar.
Era vorba, de fapt, de o înţelegere între Hitler şi Stalin de a împărţi ceea ce rămăsese neocupat sau neîmpărțit în Europa Centrală şi de Est, aşa cum stipula un protocol adițional secret care viza teritorii din Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia şi prin care URSS îşi accentua interesul pentru Basarabia.
La 23 august 1944, Regele Mihai, sprijinit de Blocul Naţional Democratic, l-a convocat pe mareşalul Ion Antonescu la Palatul Regal şi i-a cerut încheierea unui armistiţiu cu puterile aliate. Regele nu era de acord cu înaintarea Armatei Române în interiorul URSS, alături de Germania nazistă.
În cursul serii, Regele Mihai a transmis prin radio o proclamaţie către popor:
„România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite”, spunea Regele Mihai I, în Proclamaţia pentru ţară rostită la radio, în seara zilei de 23 August 1944.
Ca urmare a acestui act, mareşalul Ion Antonescu şi miniştrii săi au fost arestaţi. România întorcea armele şi se alătura Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei.
Istoricii militari spun că întoarcerea armelor din 1944 a scurtat Războiul Mondial cu şase luni şi a evitat pierderea câtorva milioane de vieţi omeneşti, iar istoricii academicieni sunt de acord că momentul de la 23 august a fost alternativa care a provocat cele mai mici pagube României.
Sunt însă şi voci care susţin că armistiţiul cu sovieticii nu ar fi fost cea mai înţeleaptă decizie, pentru că a avut şi efecte dramatice: a dus la capturarea a peste 170.000 de militari români şi la deportarea în URSS a peste 70.000 de români.
În urma reorientării României pe scena geopolitică, URSS l-a recompensat pe Regele Mihai I cu Ordinul Victoria, dar cu toate acestea el a fost obligat la câţiva ani după să abdice şi să părăsească ţara.
În 2005, la ceremoniile organizate la Moscova pentru a marca victoria din 1945 împotriva nazismului, regele Mihai I a fost decorat de preşedintele rus de atunci, Vladimir Putin, cu medalia aniversara a evenimentului.
Comuniștii au confiscat evenimentul istoric: i-au spus fie „revoluția de eliberare antifascistă și anti-imperialistă”, fie „insurecția armată”. 23 august a devenit, în 1948, sărbătoare națională, apoi s-a transformat într-o zi de adulare a cuplului Ceaușescu.
Prima aniversare a zilei de 23 august, în 1945, a stat sub semnul grevei regale, Regele Mihai şi prim ministrul Petru Groza se boicotau reciproc, în conditiile în care regele ceruse demisia cabinetului, iar Groza refuzase.
Abia din anul 1948, 23 august a devenit Zi Națională. Regele fusese forţat să abdice, România se afla sub puternica influenţă sovietică, iar Partidul Comunist începuse o intensă campanie propagandistică de legitimare, iar sărbătoarea de la 23 august avea un rol central.
Se sărbătorea la 23 august „ziua eliberării României de către glorioasa armata sovietică şi a doborârii dictaturii fasciste antonesciene de către forțele patriotice conduse de Partidul Comunist”, cu defilări ale oamenilor muncii sub portretele lui Marx, Lenin si Stalin.
Ulterior, pe măsură ce Partidul Comunist şi regimul lui Nicolae Ceauşescu au început să se detaşeze tot mai mult de Moscova, şi semnificaţia zilei de 23 august s-a schimbat.
Treptat, semnificaţia iniţială a zilei s-a pierdut, „insurecţia armată antifascistă” a devenit „revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă”, iar sărbătoarea din 23 august a fost acaparată de comunişti pentru a marca cu fast „propăşirea comunismului” şi „idealurile muncitoreşti” ale poporului român dar şi pentru a omagia „conducătorii iubiţi”.
În plus, pe stadioane erau alte manifestări omagiale de dimensiuni megalomanice dedicate Partidului Comunist şi conducătorului iubit, la care elevii, artiştii, sportivii sau muncitorii din uzine erau obligaţi să participe, cu entuziasm, în cinstea cuplului Ceaușescu
sursa: TVR
23.08.2024
