Instaurată în anul 1880, Ziua naţională a Franţei celebrează cele două evenimente care au marcat istoria sa modernă, începutul Revoluţiei Franceze prin căderea Bastiliei şi Sărbătoarea Federaţiei. Prin semnificaţiile sale şi în onoarea Republicii Franceze, ziua de 14 iulie este cunoscută şi sărbătorită şi în alte ţări din Europa sau din lume.
În 14 iulie 1789 revoluţionarii parizieni luau cu asalt Bastilia, cel mai detestat simbol al absolutismului monarhic, iar la Sărbătoarea Federaţiei din 14 iulie 1790, sărbătoarea reconcilierii şi unităţii tuturor francezilor, regele Ludovic al XVI-lea a jurat credinţă Naţiunii şi legii.
Libertate, Egalitate, Fraternitate avea să devină deviza Republicii Franceze şi frază cu valoare universală din care s-au inspirat apoi multe democraţii occidentale când şi-au scris Constituţia, iar 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei.
Conform tradiţiei, la ora 10 fix, preşedintele Franţei ajunge la Arcul de Triumf din Place de l’Étoile, este întâmpinat de şeful Statului Major al armatelor, trece trupele în revistă şi apoi merge pe Champs-Elysées pentru a asista alături de miile de parizieni la defilarea militară, inspirată de parada gărzii federale din 1790.
Seara, Tour Eiffel va fi în centrul unui magnific foc de artificii, tras începând de la ora 23, care pentru al doilea an consecutiv va avea tema „Parisul întâmpină lumea”.
„Libertate, Egalitate, Fraternitate”
„Este o revoltă ?” l-a întrebat Ludovic al XVI-lea pe ducele de La Rochefoucauld, în 12 iulie 1789.
– „Nu sire, este o revoluţie” i-ar fi răspuns omul său de încredere.
Două zile mai tîrziu, în 14 iulie, fortăreaţa închisoare Bastilia, cel mai detestat simbol al absolutismului monarhic, era luată cu asalt de revoluţionarii parizieni. Elanul popular purta şi germenii Declaraţiei drepturilor omului şi ale cetăţeanului, adoptată de Adunarea Naţională Franceză în august 1789:
” Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi ” – o frază cu valoare universală din care s-au inspirat apoi multe democraţii occidentale când şi-au scris Constituţia.
” Reprezentanţii poporului francez, constituiţi în Adunare Naţională, considerând că ignorarea, nesocotirea sau dispreţuirea drepturilor omului sunt singurele cauze ale nefericirii publice şi ale corupţiei guvernelor, au hotarât să expună într-o declaraţie solemnă drepturile naturale, inalienabile şi sacre ale omului, astfel ca această declaraţie, mereu prezentă înaintea tuturor membrilor societăţii, să le reamintească fără încetare drepturile şi îndatoririle lor „– se mai afirma în Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului, ale cărei concepte fundamentale au marcat trecerea Franţei la epoca modernă şi sunt prezente şi astăzi în documentele internaţionale.
La Sărbătoarea Federaţiei au venit de 100 de mii de francezi din cele 83 de departamente nou înfiinţate şi de circa o jumătate de milion de parizieni. La Fayette, comandantul gărzii naţionale a condus pe un cal alb parada gărzilor federale, iar Regele Franţei Ludovic al XVI-lea a jurat credinţă Naţiunii şi legii.
A avut loc şi o a doua Sărbătoare a Federaţiei, în 14 iulie 1792, cu doar două luni înainte de proclamarea primei Republici Franceze, dar fără marele entuziasm al primei sărbători.
La 14 iulie 1795, în mod oficial, La Marseillaise, melodia cântată de soldaţii republicani din Marsilia la intrarea lor în Paris, a devenit imnul naţional al Franţei.
Din 1880, la propunerea deputatului Benjamin Raspail, ziua de 14 iulie avea să devină Ziua Naţională a Franţei. În acel an, Republica a sărbătorit grandios. Ministrul de interne a cerut prefecţilor să organizeze festivităţi atât de strălucite, pe cât permit resursele locale, iar la Paris, pe hipodromul din Longchamp a avut loc o mare defilare militară, în faţa a 300 000 de spectatori şi în prezenţa preşedintelui Jules Grévy. Tot atunci, s-a inaugurat şi monumentul din Place de la République şi au fost peste tot concerte şi focuri de artificii.
Franţa se numără printre membrii fondatori ai ONU, în 1945, este unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, este membru fondator NATO, în 1949, al Consiliului Europei în 1949, al Uniunii Europene în 1952, al zonei Euro şi al Spaţiului Schengen.
Încă din anii 1950, reconcilierea şi cooperarea cu Germania au dat Franţei un rol important în construcţia europeană. Franţa, o partizană a conceptului de Uniune Europeană puternic integrată din punct de vedere politic, în ciuda respingerii Tratatului Constituţional European în mai 2005, este unul dintre statele-membre cele mai influente şi dinamice din Uniunea Europeană şi acţionează împreună cu Germania pentru promovarea celor mai importante reforme de domeniu ale UE. Este una dintre cele cinci ţări recunoscute oficial ca „State posesoare de arme nucleare” prin Tratatul de neproliferare nucleară, fiind a treia putere nucleară, iar armata franceză este una dintre cele mai dotate din punct de vedere financiar armate din Europa.
Franţa este principalul contributor şi promotor al acţiunii Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei care, pornind de la afinitatea pentru limba franceză, reuneşte state şi guverne de pe cinci continente. Franţa face şi din grupul celor mai industrializate naţiuni, G8, fiind a cincea economie mondială, conform statisticilor Băncii Mondiale din 2014.
surse: TVR/history.com/agerpres.ro/mae.ro
14.07.2024
