ANM: Ploi şi ninsori în toată ţara; valori termice în creştere până la 16 grade în unele zone, săptămâna viitoare
Vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă…
Ciprul a preluat, pentru șase luni, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene
Ciprul a preluat președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, într-o perioadă extrem…
Bulgaria a devenit joi cel de-al 21-lea stat membru al zonei euro
Au rămas doar câteva ţări membre UE care nu au adoptat încă…
ANM: trei Coduri galbene de precipitaţii însemnate cantitativ, strat de zăpadă şi intensificări ale vântului
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, trei avertizări şi atenţionări…
ANII SE SCHIMBĂ. DUMNEZEU RĂMÂNE
La trecerea dintre ani, simt mereu nevoia să mă opresc puțin. Să…
TRUSTUL MEDIA SPERANȚA – SLUJIM DIN PASIUNE PENTRU OAMENI
„Noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Isus ca Domn.”…
Noi reglementări privind persoanele cu dizabilităţi, adoptate de Guvern
Guvernul a aprobat, marţi, o ordonanţă de urgenţă care cuprinde modificări referitoare…
Guvernul a aprobat ordonanța de urgență referitoare la măsuri de control al concediilor medicale
Guvernul a aprobat, marți, în ultima ședință din acest an, o ordonanță…
ANM: Coduri galbene de vânt puternic şi ninsoare viscolită în mai multe zone din ţară
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis trei atenţionări meteorologice Cod galben…
Schimbare majoră la permisele auto, din acest final de an: șoferii cu experiență pot obține o categorie superioară fără să mai susțină examenul teoretic
Veste bună pentru șoferii din România. Mii de conducători auto pot obține…

