30 septembrie, Ziua internaţională a traducătorilor
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a transmis „recunoştinţa şi aprecierea” sa pentru cei…
Hidroelectrica a început să emită facturile pentru luna august, la o zi după ce a început emiterea celor pe iulie
Compania Hidroelectrica a început să emită astăzi, 30 septembrie, facturile pentru luna…
Prefectul de Brăila: Nu există motive de panică în urma alertei cu drone, emisă prin Ro-Alert
Prefectul de Brăila, Iulian Timofei, informează populaţia, prin intermediul unui comunicat de…
O profesoară de muzică din România, candidată la competiția anuală Global Teacher Prize
O profesoară de muzică din Focșani concurează pentru titlul de "profesorul anului"…
Un mecanic de locomotivă a fost prins drogat în timpul serviciului. Condusese deja două trenuri cu călători
Un mecanic de locomotivă în vârstă de 29 de ani a fost…
Ambasada Statelor Unite a transmis că românii cărora li s-au eliberat anterior vize le pot reînnoi fără interviu
Românii cărora li s-au eliberat anterior vize de intrare în Statele Unite…
Premierul a anunțat că salariul minim crește cu 10%, iar salariile din construcţii, agricultură, industria alimentară rămân exceptate de la plata CASS
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, la debutul ședinței de guvern, creşterea cu…
Atenţionare de călătorie emisă de MAE pentru Italia: Perturbări ale zborurilor, din cauza unei greve
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia,…
Bucureştiul va găzdui din nou un turneu de tenis ATP 250, din 2024
Fundaţia Ţiriac va organiza un turneu de tenis ATP 250, cu premii…
Ambasadorul Andrei Muraru: Cred că la 1 decembrie 2025, un moment simbolic pentru noi, primii români vor păși în SUA fără viză
1 decembrie 2025! Este anunțul făcut de ambasadorul României în Statele Unite.…

