Faleza din Galați, cea mai lungă din România, va fi modernizată cu bani europeni
Faleza din Galați, cea mai lungă din România, va deveni una dintre…
Prof. univ. dr. habil. Ioan-Gheorghe Rotaru, pastor adventist din Baia Mare, primește o Diplomă de Excelență din partea Municipiului Baia Mare
Prof. univ. dr. habil. Ioan-Gheorghe Rotaru, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul…
Un concert caritabil organizat la Sărmașu, în județul Mureș, a susținut viitoare campanii medicale, sociale și de evanghelizare desfășurate în Malawi, Africa
Programul a avut loc pe 18 iulie, de la ora 17:00, la…
Un pastor român a preluat conducerea unei universități adventiste de prestigiu din Statele Unite ale Americii
Dr. Nelu Nedelea este al 27-lea președinte al Southwestern Adventist University, instituție…
Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Pitulicea, județul Buzău, a organizat cea de-a doua ediție a Festivalului Roșiilor, o întâlnire dedicată recunoștinței față de Dumnezeu pentru roadele pământului
Evenimentul a adus împreună legumicultori, membri ai comunității locale, invitați speciali și…
Universitatea Adventus a sărbătorit absolvirea promoției 2026, printr-o ceremonie marcată de recunoștință, reflecție și speranță pentru viitor
Absolvenții au încheiat o etapă importantă din viața academică și personală și…
Comunitățile adventiste de pe Valea Gurghiului s-au întâlnit la Reghin, în județul Mureș, la cea de-a doua ediție a programului muzical „În armonie”
Mai multe formații vocale și instrumentale au susținut momente de laudă și…
La Gheorghe Doja, în județul Ialomița, zeci de copii au descoperit povestea lui Daniel și a prietenilor săi la Școala Biblică de Vacanță organizată de Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea
Lecțiile, activitățile practice și jocurile i-au ajutat să înțeleagă mai bine curajul,…
Trustul Media Speranța a lansat campania permanentă „Primește speranța”
Inițiativa aduce în atenție proiecte media, educaționale și digitale prin care oamenii…
Aproximativ 250 de persoane au beneficiat de consultații, ecografii și analize gratuite prin proiectul „Din grijă pentru tine”, la Vadu Pașii, în județul Buzău
Acțiunea organizată de Biserica Adventistă Buzău-Mioriței, cu sprijinul a 90 de voluntari,…

