Nou record mondial pentru cea mai mare lecţie de programare la o şcoală din Portugalia
Aproape 1.700 de elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 67 de ani s-au reunit la Institutul Superior Tehnic (IST) din cadrul Universităţii din Lisabona şi au stabilit un nou…
Cum pot fi evitate capcanele imobiliare. Atenție în privința constructorului, a cărții funciare și a antecontractului!
Românii care doresc să-și achiziționeze o locuință trebuie să fie atenți la câteva aspecte importante pentru a nu deveni victimele unor încercări frauduloase. Specialiștii din domeniul imobiliar susțin că o…
Cetățenii americani, sfătuiți să evite sinagogile și moscheile. MAI a suplimentat efectivele în zona lăcașurilor de cult
O alertă de securitate pentru România a fost emisă aseară de Ambasada Statelor Unite la București. Cetăţenii americani aflaţi în ţara noastră sunt îndemnați să fie prudenţi când ajung în…
DEVOȚIONAL: DOR DE CER
Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel Viu. Psalmii 42:2 Autorul acestui psalm, David, este departe de sanctuar atunci când compune acest poem prin care exprimă dorul după Dumnezeu…

