Din toată inima – Dincolo de granite – ADRA România în Africa – Invitați: Adrian Iarca, Lidia Iarca, Mircea Cristea, Lavinia Cristea
Din Toată Inima – Dincolo de granițe – ADRA România în Africa Ce înseamnă să fii acolo unde nevoia este strigătul zilnic al unor copii care nu au nici măcar strictul necesar? În această…
Autoritatea Electorală Permanentă: Aproximativ 230.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora până Sâmbătă, la ora 3.00
Aproximativ 230.000 de alegători au votat în diaspora, până sâmbătă la ora 3:00, la turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.…
ANM: Este în vigoare o informare de ploi, rafale de vânt și precipitații mixte la munte, precum și un cod galben
Sunt fi averse astăzi în sudul centrul și estul teritoriului, precum și la munte, apoi cu precădere în jumătatea nordică. Se vor semna la și descărcări electrice, iar în intervale…
Au alergat cu inima pentru Andrei, în Târgoviște
Peste 600 de persoane au participat duminică, 11 mai, la crosul caritabil „Alergăm cu Inima”, organizat de Școala Primară Adventistă din Târgoviște, alături de ADRA România și cu sprijinul autorităților…
DEVOȚIONAL: MĂRTURIA DUHULUI
Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Romani 8:16 Ascultă ediția audio aici. Poți avea mărturia Duhului când căile tale sunt plăcute lui Dumnezeu.…

