Marius Mitrache: ÎN FAȚA OGLINZII

Adaugat la data noiembrie 22, 2017 cu niciun comentariu

Adevărata natură a omului se cunoaște în momentele de criză sau de singurătateDe-a lungul istoriei, au fost numeroși gânditori care au vorbit despre natura umană. Avem de-a face, pe de o parte, cu o perspectivă perfecționistă asupra naturii umane, care afirmă că omul este bun în natura sa, dar mediul este nefavorabil. Pe de altă parte, cealaltă perspectivă afirmă că omul este corupt în natura sa, de a ceea are nevoie de anumite restricții pentru a putea acționa corespunzător. Este omul bun sau este rău? Unde este adevărul?

Dacă omul este bun în natura sa, cum se face că, de-a lungul istoriei omenirii, răul a fost mai prezent decât binele (războaie, exploatarea semenilor etc.)? Cartea Genezei ne prezintă modul în care răul a pătruns în lumea noastră, omul alegând acest drum. Din acel moment, primul impuls al omului este acela de a face răul. Mai târziu, diferiții scriitori ai Scripturii prezintă această perspectivă a căderii în păcat a omului. Regele David afirmă în psalmul 51:5 „Iată că sunt născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea.” În evanghelii, Isus Hristos afirmă că omul este fundamental păcătos, „ … dacă voi, care sunteți răi …” (Matei 7:11). Apostolul Pavel afirmă destul de clar că omul este înclinat spre rău, când spune: „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” (Romani 3:23). Apostolul Ioan este, de asemenea, categoric în privința caracterului păcătos al omenirii: „Dacă zicem că n-avem păcat, ne înșelăm singuri și adevărul nu este în noi. … Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos și Cuvântul Lui nu este în noi.” (1 Ioan 1:8.10) Prin urmare, nu există nicio ființă umană care poate pretinde că nu este atinsă de păcat.

Dacă natura omului este fundamental păcătoasă, atunci în fiecare persoană există ca potențialitate orice formă a răului (ca gen și grad). Acest fapt pune în pericol însăși ideea de comunitate, societate. Cum ar fi posibilă existența și menținerea societății umane, în condițiile în care fiecare dintre noi suntem fundamental răi? Este evidentă necesitatea existenței unor reguli sau legi prin care pot fi reglementate relațiile interumane. Sfânta Scriptură ne amintește de faptul că Dumnezeu a dat omului nou creat o lege a ascultării chiar după crearea lui. Legea ascultării era conținută în interdicția de a mânca din pomul cunoștinței binelui și răului, poruncă ce a testat dispoziția primei familii de a asculta de Dumnezeu. Era un test al loialității și al maturității. Acest lucru ne demonstrează faptul că nevoia de ordine, de disciplină, era necesară chiar și pentru o lume unde păcatul încă nu exista, deoarece libertatea de alegere a ființei nou create presupunea și potențialul de a alege răul, ceea ce s-a și întâmplat. Este nevoie de o putere din afara naturii umane pentru a-l ajuta pe om să aleagă binele. În discuția Sa cu Nicodim, unul dintre membrii Sanhedrinului, Isus Hristos face distincție între viața morală și viața spirituală. În ceea ce privește soteriologia, moralitatea nu este suficientă. Este nevoie de altceva. Acel altceva este nașterea din nou/de sus: „Adevărat, adevărat, își spun că, dacă un om nu se naște din nou, nu poate vedea Împărăția lui Dumnezeu.” (Ioan 3:3)

Această naștere din nou de care vorbește Isus Hristos, nu este decât procesul de restaurare a ființei umane. Procesul acesta începe prin moartea înlocuitoare a lui Isus Hristos. Plata pentru păcat este moartea, dar, din fericire, Hristos a luat locul nostru. Procesul de transformare efectivă a ființei umane cuprinde trei etape majore: (1) Eliberarea de vina păcatului – este etapa iertării vinei păcatului; (2) Eliberarea din puterea păcatului – este etapa sfințirii/transformării efective; (3) Eliberarea din natura păcatului – este etapa proslăvirii, momentul revenirii lui Isus Hristos, când Dumnezeu schimbă natura omului.

Dar, tot ceea ce face Dumnezeu pentru ființa umană în procesul de restaurare, nu anihilează rolul Legii Sale. Predica de pe Muntele Fericirilor reprezintă nu o anulare a legii, ci reafirmarea, reabilitarea și dezgroparea semnificațiilor pierdute de-a lungul veacurilor. Regula oferită de Isus, „Tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea și Proorocii.” (Matei ), nu reprezintă un ideal utopic, ci este un deziderat ce are menirea de a stabili ordine in viața individuală și socială. Această regulă poate fi împlinită în viața unei persoane prin autolimitare, asfel încât libertatea sa să nu afecteze negativ pe celălalt.

Cartea Apocalipsei vorbind despre vremea încheierii istoriei, accentuează existența unui popor de sfinți, care „păzesc poruncile lui Dumnezeu și au credința lui Isus. (Apoc. 14:12)” Este semnificativ faptul că Legea lui Dumnezeu nu este dar o etapă în procesul de reabilitare a ființei umane, ci este chiar fundamentul guvernării lui Dumnezeu pentru omenire și univers.

 

Niciun comentariu

Lasa un comentariu

hacklink hacklink satış wso shell wordpress free themes kalça büyültme webr00t shell elektronik sigara Google