Florian Ristea: Grupul de sprijin

Adaugat la data martie 14, 2017 cu niciun comentariu

Chiar dacă modul de viață actual este mult diferit de cel al generațiilor mai vârstnice, sunt și aspecte ale vieții și existenței noastre care au rămas neschimbate și, probabil, vor rămâne astfel și în viitor. Unul dintre aceste aspecte este nevoia fiecăruia dintre noi de a ne împărtăși bucuriile și necazurile, succesele și eșecurile, emoțiile și sentimentele, experiența sau lipsa acesteia, tăria sau neajutorarea în fața provocărilor vieții. Nu este doar nevoia de recunoaștere și de valorizare a propriei persoane, care stă la baza ascendenței extraordinare a rețelelor de socializare din prezent și pe care o exploatează promotorii acestora. Este mai mult decât atât. Este nevoia de sprijin — fizic, emoțional, spiritual — pe care o resimțim chiar și în condițiile în care am avea cateva sute sau mii de „prieteni” pe rețelele de socializare. O resimțim, uneori, chiar și în familie (sau cu atât mai acut aici), unde ne-am aștepta să fim înțeleși și ajutați să ne împlinim această nevoie. Însă, familia — oricât de iubitori sau de bine intenționați ar fi membrii ei — nu are întotdeauna toate resursele necesare pentru a o împlini, mai ales când ne confruntăm cu situații noi, necunoscute. Atunci, unde și cum poate fi împlinită această nevoie?

Pentru astfel de situații s-a conturat și a intrat în uzanța socială „grupul de sprijin” sau „grupul-suport” — un cadru mai mult sau mai puțin formal, care oferă membrilor acestuia posibilitatea de a-și împărtăși ceea ce trăiesc și simt la un momentdat sau într-o perioadă a vieții, caracterizată de o anumită nevoie. Prin sprijinul și ajutorul reciproc pe care și-l acordă participanții, grupul de sprijin oferă — într-un cadru confortabil și sigur — oportunități de învățare a unor abilități care ne lipsesc și a căror lipsă ne face vulnerabili în fața anumitor situații de viață. Chiar dacă prezintă unele asemănări cu un grup de terapie, grupul de sprijin nu este un astfel de grup.

Cei care au studiat dinamica grupului de sprijin au constatat că dimensiunea optimă a unui astfel de grup este între 5-12 participanți, dar că numărul ideal este între 6-8 persoane, pentru a asigura un cadru confortabil interacțiunii dintre participanți, dar și timp pentru discutarea și rezolvarea diverselor probleme (un aspect important al întâlnirilor grupului de sprijin este acela că fiecărui participant i se acordă timp suficient pentru a vorbi și a-și prezenta nevoia sau opinia).

Un grup de sprijin poate avea întâlniri și tematici stabilite ad-hoc sau întâlniri și tematici prestabilite la formarea grupului. Astfel, grupul de sprijin poate fi centrat pe diverse adicții (dependențe), boli, doliu, victime ale diverselor tipuri de abuzuri, datornici, depresie, diferite tulburări de personalitate, situații post-traumatice sau pentru prevenirea unor astfel de situații etc. Cel mai cunoscut este cel al „Alcoolicilor Anonimi”. Se  înțelege, desigur, faptul că participarea la un astfel de grup implică respectarea a două condiții obligatorii: confidențialitatea și respectul pentru fiecare participant.

Beneficiile participării la întâlnirile unui grup de sprijin sunt multiple: pe lângă socializare și facilitarea întâlnirilor cu persoane aflate în situații asemănătoare, participanții pot găsi cadrul favorabil pentru a-și exprima deschis trăirile personale, pentru a învăța și a-și dezvolta anumite abilități, pentru a primi informații noi în legătură cu tematica de care sunt interesați, pentru a participa la activități care le va îmbunătăți stima de sine sau pentru a întâlni specialiști din diverse domenii.

Toate aceste beneficii — într-o măsură mai mică sau mai mare — sunt accesibile în fiecare săptămână în bisericile adventiste, unde funcționează astfel de grupuri de sprijin, centrate pe tematici diverse, ce împlinesc nevoia fiecăruia dintre noi de a ne împărtăși bucuriile și necazurile, succesele și eșecurile, emoțiile și sentimentele, experiența sau lipsa acesteia, tăria sau neajutorarea în fața provocărilor vieții. Grupurile sunt recunoscute sub numele generic de „Școala de Sabat” (datorită zilei de sâmbătă în care se întâlnesc) și funcționează fie în cadrul formal de la biserică, fie în atmosfera primitoare a locuinței unuia dintre participanți.

Emisiunea „Școala Cuvântului”, de la Speranța TV, este doar o proiecție parțială a unui astfel de grup de sprijin, care funcționează în biserică. Parțială, deoarece — dat fiind cadrul special — abordăm doar aspectul informativ-instructiv al activității de grup, în timp ce acolo, în viața reală, membrii numeroaselor grupuri din biserică își acordă, în mod direct și concret sprijin fizic, emoțional, spiritual. Oricine dorește să facă parte dintr-un asemenea grup este binevenit.

Autor: Florian Ristea, Directorul departamentului Școala de Sabat din cadrul Bisericii Adventiste de Ziua a Saptea din Romania

Niciun comentariu

Lasa un comentariu

hacklink hacklink satış wso shell wordpress free themes kalça büyültme webr00t shell elektronik sigara Google