Coreea de Sud ar putea să-şi dezvolte propriile arme nucleare pentru a se apăra

Adaugat la data august 11, 2017 cu niciun comentariu

În condiţiile intensificării tensiunilor cu regimul stalinist de la Phenian, Coreea de Sud ar putea să treacă la dezvoltarea propriilor arme nucleare pentru a contracara ameninţările Phenianului, scrie presa sud-coreeană, potrivit site-ului postului France 24.

Coreea de Sud, care găzduieşte peste 28.000 de militari americani, a renunţat la dezvoltarea propriului program nuclear în urma unui acord semnat cu SUA în 1974, prin care Washingtonul oferea o „umbrelă atomică” în caz de agresiune.

Însă, în contextul intensificării ameninţărilor Phenianului, presa sud-coreeană şi unii membri ai opoziţiei conservatoare militează pentru dezvoltarea de către Coreea de Sud a propriilor arme nucleare.

Experţii estimează că Seulul ar putea dezvolta un dispozitiv atomic în doar câteva luni în cazul în care s-ar decide acest lucru.

„Acum este timpul să reevaluăm armamentul nuclear”, se afirmă într-un editorial publicat vineri în cotidianul Korea Herald, în care se recomandă Washingtonului să desfăşoare arme nucleare tactice în Coreea de Sud dacă nu vrea ca Seulul să-şi dezvolte propriul arsenal atomic.

11.08.2017

Niciun comentariu

Lasa un comentariu